Unitate versus uniformitate!

 

Căutarea armoniei într-o lume pluralistă devine o provocare pentru prezentatori religiilor in diferite forme. La fel, provocarea in a gasi drum spre o păce mondiale necesita gasirea legăturilor care să unească omenirea fără a sacrifica sau distruge varietate de expresii ale culturii și credințelor umane. În ciuda gradului uimitor de acord care se găsește între sacru si scripturile lumii referitoare la existența unui singur universal și fundamentul conștient al ființei, cel mai mare obstacol în calea păcii este reducţionismul prin care indivizii şi societăţile ne limitează înţelegerea acelei surse la preferințele noastre politice, culturale și religioase.

 

Această prezentare va examina numeroasele moduri în care filtrăm și distorsionează înțelegerea noastră despre Unul Dumnezeu mărturisit de toți cei mai mari religii. Istoric, geografic, politic, fizic, social și reducţionismul lingvistic conţine atât seminţele conflictului cât şi ale reconciliere. Prin identificarea și recunoașterea acestor „filtre” noi poate obține o mai bună înțelegere a modului în care acestea ne distorsionează percepțiile a unei Realități Ultima pe care o împărtășim cu toții. Fiecare „filtru” dezvăluie un unic perspectiva asupra Sursei care deopotrivă exprimă și ascunde adevărul ei. Într-o lume în scădere a valorilor morale și o comunitate globală volatilă, nu mai putemne permitem să ignorăm legăturile noastre comune și nici să ne idolatrizăm preferințele la cheltuiala binelui comun.Cele mai puternice convingeri din societatea umană au de-a face cu a convingerea   noastră despre natura fundamentală a realității și relația noastră cu universul în care existăm.

 

Întrebări cheie care continuă să alimenteze setea de cunoastere!

 

Căutarea umanității pentru înțelegere include:

Cine m-a creat?

De ce sunt eu aici?

Unde ma duc?

Din punct de vedere istoric, acest lucru a fost în general exprimat în limbaj despre ceea ce mulți numesc Dumnezeu – putere sau puteri care determină tot ceea ce este posibil în existență. Este urmărirea înţelegerii acelei Surse a existenţei noastre care a condus curiozitatea umană si setea de cunoastere . Eșecul nostru de a obține o astfel de înțelegere este în mare măsură produsul încercărilor noastre de a reduce infinitul la forme ale noastre, care se încadrează în înțelegerea noastră limitată. Din punct de vedere politic, atunci continuăm frecvent să ne angajăm în confruntari între preferinţele alese de fiecare cultură sau societate. Această căutare neclintită a unui acord și motivele eșecului nostrum atingerea acestuia, la rândul său, a dus atât la suferință, cât și la dorinta profunda pentru intelegerea sursei existentei noastre! Cu toate acestea, în era actuală a interacțiunii rapide, oameni de culturi diferite nu își pot permite să continue să lupte în scopuri încrucișate în acest fel. Viața economică, socială, politică și religioasă se mișcă continu spre o colaborare și o integrare sporită în ceea ce numim astăzi globalizare Baza pentru acest fenomen mondial, marcat de gradul și viteza fără precedent, rezultat inițial din invenții unice occidentale: în principal, transport rapid și tehnologii de comunicare la distanță!

 

Pentru aspectele principale ale globalizării ca formă în expansiune de schimb de materiale, a se vedea, Globalization Index in Foreign Policy Journal,

martie/aprilie 2004 (versiunea arabă), p. 44-51. Clasifică țările în funcție de gradul de schimb cu restul lumii în patru domenii:

Integrare economică, interacțiune personală, tehnologie de comunicare și activism politic. Indicele anual de globalizare poate fi revizuit la www.foreignpolicy.com  și www.atkearney.com

 

 

Creșterea științelor digitale ale comunicării și la nivel mondial Web-ul a jucat rolul principal în extinderea capacității persoanelor si a permis diferitelor ulturilor să facă schimb de idei de tot felul rapid și liber. Printre ideile împărtășite pe tot globul sunt idei despre religie și mai ales despre conștientizarea noastră cu privire la un fel de superioritate generală si detinerea unei puteri care pare să pătrundă în univers și ne informează tainele acestuia. Acest eseu ia acest fenomen ca punct de plecare de explorat dacă religiile lumii pot conveni asupra unui criteriu definitoriu pentru a recunoaște uniform sursa de energie din spatele creației! Acest criteriu poate fi stabilit numai dacă suntem capabili să dezlegem sau să clarificăm – într-un fel sau altul – orice prejudecăți culturale care limitează artificial comunicarea!

 

 Presupunerea de bază aici este că dacă conștientul, atotcuprinzător, putere creatoare și integratoare, despre care religiile și profeții din vechime au vorbit, este, de fapt, Dumnezeul tuturor, constientizand  că Dumnezeu nu poate să fie legat numai  de o anumită categorie umană. Este neapărat nevoie dincolo de orice moment un cadru de înțelegere fizică sau categorizare intelectuală, dincolo de orice eveniment dat din istoria omenirii, un simbol uman sau un tip umande relație. Astfel de constrângeri umane tind să facă din Dumnezeu un exclusivist materie, limitată la o anumită națiune, timp sau cadru cultural.

 

 

OBIECTIVUL CERCETĂRII

 

Conceptul de Dumnezeu, istoric vorbind, este un element fundamental și principiu central în formarea tuturor culturilor umane. Aceasta se presupune termen generic, Dumnezeu, totuși, tinde să devină legat cultural în anumite moduri care poate întuneca înțelegerea și poate împiedica rațiunea, mai ales când este folosit intercultural. La nivel microcognitiv componenta emoțională a pozitivului, puterea iubirii și a împărtășirii, care este parte a inerentă conceptului de Suprem Reducționism, și credință sau Ființa Universală ne poate ajuta să ne împărtășim și să avem grijă de ceilalți. Este forţa unificatoare în stabilirea şi recunoaşterea a ceea ce constituie binele comun. Acest lucru trebuie comunicat și înțeles mai bine dacă trebuie să aducem oamenii de diferite culturi mai aproape unii de alții. O astfel de ambiție poate fi justificată atât de indigeni, cât și de factoridin exterior . Ființele umane, indiferent de cultură, au un interior similar cu tendinţa de a căuta explicaţii logice pentru întrebările de bază care sunt legate de originea omenirii și de căutarea noastră continuă a sensului în vietile noastre!

 

Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, ar trebui să adauge și să accelereze această căutare. Din păcate, simpla extindere a schimbului de bunuri și servicii, și excesul de informații nefocalizate de pe internet, născut pentru procesul de „globalizare”  nu pare să ajute la relaxarea economică, tensiuni politice sau rasiale. Dobândirea unei perspective diferite asupra majoritati  componente ale diferitelor culturi, în afară de materialul diferit forme de schimb, prin examinare logică, necompetitivă a principiile lor fundamentale, ar putea avea vreo șansă să aducă mai mult atitudine sensibilă la modul în care privesc oamenii de diferite culture fiecare din unghil lui de perceptie .

Dacă suntem capabili să identificăm unele dintre inconsecvențele logice associate cu cât mai multe percepții despre Dumnezeu în diferite situații umane, s-ar putea mai bine să le putem discerne punctele forte comune. Aceasta ne-ar permite să ne îndreptăm spre o înțelegere mai universală a interconexiune noastră esențială, care ar putea fi acceptată și promovată de toate religiile majore ale lumii. Asta ne-ar face cu siguranță capabili si facilita o mai bună înțelegere și cooperare în interacțiunile umane peste culturi. Acest eseu folosește termenii Creator, Unul și Dumnezeu interschimbabil. Abordarea este filozofică, bazată în principal pe logica, pentru a exclude ideile reducţioniste care apar în diferite culture sau religii. Cu alte cuvinte, obiectivul este de a exclude logic ideile care îl conțin sau îl limitează pe Dumnezeu într-o anumită perceptie  umană. Aceasta este

necesar, și poate inevitabil, pentru că omenirea, prin știință, continuă să descopere sofisticarea universului și a acestuia. Creatorul nu poate fi limitat la înțelegerea incompletă a omului, cu atât mai puțin la cea a unei culturi date. Creatorul său, prin definiție, nu poate fi limitat în cadrul unor categorii strict umane. Instrumentele noastre relative de măsurare a mărimii, viteza, temperatura și timpul nu ne ajută să participăm la intelegerea procesului  creaţiei – doar pentru a sta ca martor al măreţiei izvorului în spatele integrării și funcționării a ceea ce descoperim.

 

Pe scurt, ideea este de a găsi criteriul de bază care poate ajuta sa ajungem la un nivel minim de acord în înțelegerea noastră a sursei creației. Un astfel de filtru conceptual multidimensional ar putea ajuta la clarificarea propriilor noastre părtiniri cu privire la Dumnezeu, astfel încât să putem câștiga perspectivă asupra ideilor, crezurilor și doctrinelor și să tragă o perspectivă in varietate de religii care devin din ce în ce mai mult o moștenire comună tuturor popoarelor, fără a presupune că cineva poate sau conține unicul adevăr.

 

 

PLANUL DE CERCETARE

 

Vom proceda prin identificarea mai întâi a posibilelor rădăcini ale reducționismului. Apoi vom încerca să descoperim modul în care reducționismul împiedică mai deplin înțelegere și poate face exclusiv un concept dat despre Dumnezeu.Exclusivitatea, din punct de vedere istoric, a creat în general bariere în calea schimbului de înţelegere între popoare. Este, în mod ironic, antiteza lui incluziunea proclamată a lui Dumnezeu de către toate religiile majore, pentru fiecare tradiție tinde să includă doar cei care acceptă versiunea sa particulară a adevărul. Cei care nu o atribuie fără rezerve sunt adesea atunci condamnat. Treaba noastră este să expunem logic diferitele manifestări a acestei dispoziții de gândire care poate genera radicalizarea față de ceilalți. Reducționism, globalizare și credință Reducționism, globalizare și credință În secțiunea următoare, vom încerca să găsim un comun scriptural încrucișat, un fir de credințe care poate fi folosit pentru a contesta ideile reducționismului cu speranţa de a ignora sursele de radicalizare pe motive religioase.

 

DEZLEGAREA REDUCTIONALISMULUI ISTORIC

 

Credința în final nu trebuie să fie legată istoric, dar ar trebui să fie relevante pentru istoria omenirii. Dacă credința în Creator este firească oamenilor, indiferent de contextul istoric, atunci este corect să spunem că a ștI i Creatorul, nu trebuie să credem într-un eveniment istoric dat, cel afirmarea unui anumit profet, „nașterea” unui Dumnezeu sau apariția unei ființă sau înger supranatural. O astfel de credință riscă să se reducă Dumnezeu (și credința) la un anumit timp și loc, un eveniment de moment dezvăluite unei anumite persoane sau unor persoane. În acest caz, Dumnezeu devine relevante doar pentru numărul limitat de oameni care cred că au experimentat mesajul revelator. Dumnezeu trebuie să fie mai universal decât asta, pentru că oamenii continuă să se îndoiască, să redefinească și să rescrie istoria, încă existența unui Dumnezeu etern nu trebuie logic să fie afectată de capriciile sau de îndoielii umane.

 

Totuși, dacă Dumnezeu este Omniprezent, Dumnezeu trebuie să fie relevant și pentru istorie. Aici fenomenul profeției este ilustrativ. Profeția este un fenomen recurent la nivel mondial. Profeția se manifestă la indivizi de origini rasiale diferite şi din diferite cadre geografice, care apar pe scena istorică pentru a le spune poporului lor cu pasiune convingere cu privire la necesitatea de a privi lucrurile altfel. Mesajele lor sunt adesea foarte asemănătoare în ideile lor de bază: Vorbesc despre nevoia de o schimbare a inimii și a minții, pentru a recunoaște o conștiință umană interioară care oricine  este organizat trebuie să aibă un organizator și că noi înșine prin urmare, trebuie să fie produsul unei minți organizate care trebuie să fie mai mult sofisticați atunci suntem. Mai mult, atunci când cădem în armonie cu acea ordine intenționată și presupunem că o dominăm, suntem legați de natură să caute restaurarea. În același mod, universul din jurul nostru trebuie să aibă și un organizator ale căror capacități trebuie să depășească înțelegerea noastră, pentru că noi nu o putem face singuri.  Cu toate acestea, înțelegeți multe dintre elementele universului, în ciuda clarității ordinea observabilă a universului și a funcțiilor sale. Natura, ca si omenirea, caută în mod inerent echilibrul. De la ecosistem la orbite dintre planete, noi și tot universul părem a fi ținut inexorabil într-un dansu continuu al interdependenței de Forța Unică care deține totul împreună. Ceea ce este nevoie aici este să ne ridicăm deasupra dogmelor istorice de un fel sau alta, pentru ca toți să admitem cu voce tare un sentiment natural comun fiecare ființă umană, indiferent de istoria sa. Isaac Newton, părintele fizicii moderne și al mecanicii cerești, atrage atenția asupra relația dintre credință și natură, despre care ne-au vorbit profeții încă din zorii istoriei omenirii.

 

Newton afirmă:

 

„Acest cel mai frumos sistem de soare, planete și comete ar putea provin numai din sfatul și stăpânirea unui intelligent și Ființă puternică. Această Ființă guvernează toate lucrurile, nu ca sufletul lumii, ci ca Domn în ansamblu și pe seama Lui stăpânire, El vrea să fie numit Domn Dumnezeu, Conducător Universal”.

 

Această sursă a tuturor lucrurilor, așa cum ne spun mulți dintre profeți, este presupus a fi originea existenţei. Este sursa tuturor formelor, formelor, și culori, totuși este neformat, neoriginat și necreat, pentru a împrumuta cuvinte din scriptura lui Buddha13. Este ceva care rezistă dedesubt înfățișările schimbătoare ale lumii vizibile. Caracterul său pozitiv este inexprimabil în orice termeni ai experienței istorice finite, deoarece este realitatea transcende chiar timpul care este folosit pentru a măsura istoria însăși.

Pe baza analizei de mai sus, criteriul definitoriu pentru a ajunge clar la Dumnezeu Reducționism, globalizare și credință Reducționism, globalizare și credință nu ar trebui să depindă credința în Dumnezeu de a crede în a profet dat sau un eveniment istoric dat. Trebuie totuși să se mențină o relevanță istorică suficientă pentru a include pe cei care nu împărtășesc aceeași istorie sau care sunt îndepărtați în timp de un eveniment fundamental dat. Abrogând constrângerile istorice asupra credinței, credința în Dumnezeu devine mai posibil pentru mai multe persoane. La urma urmei, dacă există un singur Dumnezeu Drept, atunci că Dumnezeu trebuie să fie accesibil tuturor și nu limitat la un singur om, o singura natie sau o singura rasa!

 

Profeții vorbesc și despre un fel de responsabilitate pentru acțiunile noastre care se extind dincolo de viața noastră actuală și chiar dincolo de istorie, după cum știm aceasta. Acest tip special de responsabilitate eternă, indiferent dacă este interpretat de unele culturi ca Ziua Judecății, sau legea karmei, se extinde orizontul de timp al omenirii într-un alt tărâm sau dimensiune. Daca asa e sa fie cazul, conceptul de istorie umană, așa cum îl cunoaștem, este prin aceasta redată doar contextuală sau circumstanțială, mai degrabă decât fundamental sau esentiala.

 

Reducționismul simbolic

 

Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o formă sau un simbol dat creat de om. Încapsulând Creatorul și harul divin într-un simbol unic, formă, sau statutul este cea mai simplă și mai predominantă formă de denaturare a lui Dumnezeu. Păgânismul a izvorât dintr-o astfel de abordare a Dumnezeului Suprem. La început a fost probabil o reprezentare simplă, concepută pentru a reaminti unor oameni puterii superioare care păreau să ne controleze existența. Astfel de dispozitivele mnemonice pot fi un ajutor pentru devotament, dar riscă să fie confundate cu Sursa reală pe care intenționează să o reprezinte, în care în cazul în care acestea ar putea de fapt zădărnici scopul pentru care au fost concepute. Cu cât credința noastră în Dumnezeu devine mai orientată spre obiect, cu atât mai mult suntem

abate de la conștientizarea noastră experiențială a adevăratei existențe a lui Dumnezeu. Acestea care îl caută pe Dumnezeu ca pe o experienţă internă reflectând asupra a ceea ce auvezi în lumea exterioară îl vor găsi pe Dumnezeu, în timp ce cei care încearcă să descrie Dumnezeu, ca formă exterioară sau ca obiect de vreun fel, s-ar putea să nu vină niciodată pentru a experimenta efectiv acea Prezență superioară. Aceasta nu pentru că este Dumnezeu greu de găsit, dar mai mult pentru că oamenii au ales să limiteze Divinitatea la un obiect pe care l-au ales și, prin urmare, pierd ideea. Astfel de izolarea obiectelor este de obicei promovată de oameni pentru a servi parohial obiective economice, sociale sau politice care nu au prea mult de-a face cu credința în Dumnezeu. În general, putem spune că cu cât individul este mai sofisticat în termeni de cunoaștere, cu atât este mai probabil ca ea/ea să respingă închinarea lui simple simboluri și statut. Oameni de știință din toate culturile, chiar și fără credință în orice religie specifică, poate fi de fapt mai probabil să ajungă la Dumnezeu decât unii dintre cei care mărturisesc a fi religioşi. Cunoștințele oamenilor de știință a lucrurilor, fie la nivel micro (detaliu), fie la nivel macro (mare) (un atom sau un sistem solar), îi determină să se concentreze mai puțin pe structuri și mai mult pe o forță sau un principiu ascuns sau transcendent, organizator de la care acea structură este derivată

 

Reducționismul geographic

 

Relevantă pentru reducționismul obiectului este tendința umană pentru a reduce și credința în Dumnezeu la credința într-o localitate dată. Presupunerea aici este că a simți prezența lui Dumnezeu, individual trebuie să meargă pe un anumit site și doar acolo îl va găsi pe Unul. Chiar dacă există anumite locații pe pământ pe care unii profeți au desemnat ca locuri sacre pentru amintirea Unului, a faptului rămâne că inima umană, și nu locația geografică, asta ar face experiența individuală semnificativă. Prin urmare, pentru a depășim reducționismul Unului la o anumită locatie  sau obiect, avem pentru a sublinia faptul că Dumnezeu este peste tot și că obiectele (cum ar fi simbolurile, statutul sau tradițiile ceremoniale) nu trebuie să înlocuiască sau să perturbe eforturile Reducționism, globalizare și credință Reducționism, globalizare și credință să fie acceptat de inimă pentru a ajunge la Dumnezeu în lăcaşul de cult. În în esenţă, s-ar putea spune că Dumnezeu nu este doar Sursa supremă, ci chiar și temeiul propriei noastre ființe, pătrunzând toată existența. Sfântul Paul este editat cu o asemenea conștientizare în rugăciunea sa parafrazând un străvechi poet grec. Adresându-se cui a socotit Dumnezeu și Tată al nostru tuturor, Sfântul Pavel se roagă: „Tată Ceresc, în Tine trăim, ne mișcăm și avem ființa noastră. Vă rugăm cu umilință să ne călăuziți și să ne guvernați prin Sfântul vostru Spirit pe care, în toate grijile și ocupațiile vieții noastre, să nu-l uităm tu, dar poate să-ți amintești că mergem mereu în ochii tai” (Cartea episcopală de rugăciune comună, Ritul de rugăciune de dimineață II, p. 100).

În lupta împotriva acestui tip de reducționism geografic și material,

 

Profetul Islamului a dărâmat idolii din jurul Kaaba din oraș din Mecca, sperând să purifice credința în Dumnezeu de a fi nevoit să stea în față a unei imagini care, în cel mai bun caz, nu putea decât să reprezinte greșit plenitudinea Una, și în cel mai rău caz, a devenit o abatere completă a credinței către limitări ale existenței materiale. Un mileniu mai târziu, Martin Luther,

marele reformator al creștinismului, s-a simțit logic obligat să ia un pas similar. În 1522, de exemplu, a insistat că închinarea adecvată nu aveau nevoie de lumini, lumânări, tablouri, imagini sau altare. „Căci acestea sunt toate invenții și ornamente umane”, a explicat el, pe care Dumnezeu nu le face

luați în considerare și care ascund închinarea corectă, cu strălucirea lor”. Dupa cum Reforma protestantă s-a dezvoltat, a venit religia creștină autentică fi definit de reformatori ca un război iconoclast împotriva cultului a idolilor. Deși aversiunea față de imagini în favoarea scripturilor scrise sau cuvântul rostit poate deveni propria sa formă de idolatrie, această tendință purgativă este ciclic de-a lungul istoriei religiei – cum este corolarul ei, efuziunea de imagini pentru a celebra creativitatea infinită a Divinului.

 

Reducționismul numeric

Ultimul este Unul sau o mulțime? Practic intrebarea aici se referă la afirmația că sursa de putere a Creației este Una și nu multe. Dacă sursa lucrurilor provine de la diferiți zei, atunci Creatorul nu poate fi o forță unificatoare. Un astfel de pluralism a condus adesea diferit culturile și societățile să lupte între ele pentru supremație, la fel ca zeii sau zeiţele unor mitologii antice se certau despre lor propriul control asupra Creaţiei. Dar, un astfel de reducționism imaginat uman nu pare să fie logic persistă dacă ne uităm mai adânc în natură și în modul în care este lumea materială functionala. Descoperirile științifice actuale oferă dovezi că universul este coerent interconectat și, indiferent de natura acea sursă de energie, sursa ei nu poate fi decât Una.

 

Următoarele fapte susține ideea unei surse singulare:

 

• Conform celei mai plauzibile teorii a creației, cunoscută ca teoria Big Bang-ului, universul a apărut dintr-un singur explozie de materie care a creat atât spațiul cât și timpul. In alta cuvinte, universul nostru a ieșit dintr-o situație de singularitate sau totală unitate, prin care spațiul, materia și timpul au luat ființă într-o singura explozie.
• Există o similitudine de design între diferitele mari și mici sisteme din universul cunoscut. Macrocosmosul este clar și reflectată cu precizie în microcosmos. Având în vedere diferența spațială, un sistem solar nu este foarte diferit de structura moleculelor și atomii, în ceea ce privește tipul său predominant de mișcare (circular), proporția elementelor între ele și modul de orbitare al proiectare în jurul centrului.
• Materialele din care sunt numeroasele structuri complexe ale universului sunt compuse par a fi foarte limitate și consecvente în întreaga univers cunoscut.
• Interdependența unei multitudini de sisteme complexe separateîntr-un întreg armonios de-a lungul universului vorbește logic cu asursă de organizare unificată, deoarece funcția unui singur sistemnecesită ca alte sisteme externe să continue să funcționeze într-un anumit model.

 

De exemplu, structura pielii noastre, care închide numeroasele sisteme ale corpului, depinde de o doză zilnică delumina, nici prea multa nici prea putina, venita de la soare. Soarele  trebuie să mențină o anumită distanță față de pământ, iar soarele, în turn, depinde de atracția gravitațională a obiectelor exterioare care sunt de asemenea, dincolo de controlul nostru. Dacă soarele s-ar apropia, pielea noastră ar arde și am muri, și dacă ar merge mai departe, pielea noastră ar îngheța și am muri și noi. Doar în ultimii ani am început să descoperim că pământul necesită un echilibru acut între o multitudine de sisteme total separate, dar interconectate de diferite forme și dimensiuni, atât în domeniul pământului cât și în afara acestuia. Dincolo de explicația logică/științifică de mai sus a unității sursă din spatele universului, se poate întreba dacă există dovezi în cărți despre care s-a spus că sunt de inspirație sau origine divină. Aici, observăm că tema cea mai comună dintre toate cărţile marilor religii al lumii este accentul constant pe Unicitatea organizării sursa tuturor lucrurilor (vezi citatele anterioare din diferite religii texte care vorbesc despre Dumnezeu ca Unul).

 

Reducționismul politic

Acesta este, de departe, cel mai intenționat și distructiv tip de reducționism. A fost folosit de politicieni de-a lungul istoriei omenirii pentru a face apel la și exprimă sentimentele oamenilor față de credințele lor respective în Dumnezeu sau zei, și apoi manipulați astfel de sentimente în orice poate servi politicii interes. Oricât de sincere ar fi declarațiile făcute de politicieni fie pentru a atrage atenția publicului, ambiția personală din partea politicienii sau instituţiile politice să obţină sprijin făcând apel la emoțiile alegătorilor lor îi fac predispuși la abuzul acestora sentimente de câștig politic. Mulți europeni în lunga lor relație politică cu romano-catolici Creştinismul a ajuns până la eliminarea totală a rolului de religia din politică și viața laică ca o chestiune de principiu juridic. Ambii

Americanii și francezii au o doctrină legală a separării Biserică și Stat, dar din motive istorice opuse. Francezii au căutat pentru a se asigura că Biserica nu mai poate controla statul, în timp ce Americanii au vrut să se asigure că statul nu poate controla religia practică. În ambele cazuri, însă, politicienii au devenit adepți în domeniul manipularea sentimentelor atât religioase, cât și antireligioase pentru lor

propriile scopuri, frustrând și mai mult realizarea interculturală acord. Logic vorbind, separarea Religiei de Stat este validate prin faptul că credința este o problemă bazată pe inimă, care operează la individ nivel, în timp ce politica este legată în principal de însuşirea interes individual la interesele celor care conduc, chiar dacă theoretic în interesul binelui comun. Cele două sunt încă tărâmuri separate politicienii, chiar și în unele societăți laice, tind să treacă peste granite construindu-și argumentul pentru sprijin pe un fel de revendicare religioasă. Procesul prin care creștinismul evanghelic se inserează scena politică, ca și cum ar fi o parte integrantă a democrației, a fost remarcat de mulți scriitori din Statele Unite ca un fenomen mondial. John Pottenger în cartea sa, Reaping the Whirlwind: Liberal Democracy și Axa Religioasă, descrie un astfel de proces care are loc la nivel global. El indică faptul că în întreaga lume, energiile religioase încurajați de democrația liberală se revarsă în piața publică, crearea de mișcări politice care urmăresc să capteze statul, să impună sau să privilegieze anumite valori religioase și, prin urmare, să submineze însăși  principii care constituie statele liberal-democrate. Pottenger crede că „Activismul politic creștin evanghelic și mormon a împins liberalii instituţiilor democratice până la limitele lor constituţionale”. Toate acestea se fac în numele libertății religioase și al libertății esențiale de a se închina, dar a fost luat ostatic de dreapta religioasă ca instrument de politică dominaţie. Cu toate acestea, consolidând Soluția occidentală a separării Biserica și statul prin mijloace constituționale impun constrângeri importante viabilitatea juridică a manipulării religioase a statului. Este cel mai mic care se poate face pentru ca competiția politică să se concentreze pe social și problemele economice la îndemână, mai degrabă decât să folosești sau să abuzezi de încrederea în Dumnezeu și viitorul ca instrument politic. Pe termen lung, invocarea unui  Dumnezeu universal pentru a aduna sprijin exclusiv pentru un anumit popor, partid, sau conducătorul servește doar pentru a dăuna credinței în Dumnezeu, deoarece reduce credința în cel perfect pentru agenda specifică a unui anumit grup, politician sau

instituție și defectele ei inevitabile.

 

Înțelegerea reducționismului emotional

 

Unul trebuie să cuprindă în mod necesar și tot felul de sentimente, oricât de contradictoriu, pentru că dacă Dumnezeu este Izvorul tuturor și cel Fundamentul Ființei, atunci nicio experiență sau sentiment nu poate sta în afara acestuia Existenta Divina. Când vorbim despre Creatorul Unic, mulți dintre noi vedem pe  Dumnezeu numai ca izvor al existenţei noastre materiale. În acest sens, Dumnezeu este organizatorul suprem al universului, inclusiv diferitelor sisteme care funcţionează în jurul nostru. O astfel de abordare nu este greșită, dar trece cu vederea un alt aspect al vieții noastre care, de asemenea, trebuie să aibă o sursă, și anume, cel sentimente care sunt resimțite în întreaga rasă umană. Trebuie să vină și acestea dintr-o sursă comună, deoarece apar în mod similar printer națiuni și triburi larg separate. Ele par a fi intrinseci ale noastre speciile și existența noastră. Dacă analogia aici este sănătoasă, atunci singurul Dumnezeu trebuie să fie supremul sursă de tot felul de sentimente, fie că sunt iubire sau furie, bucurie sau tristețe, aroganță sau smerenie. Este doar starea noastră situațională în orice moment timp care ne determină să exprimăm și să judecăm acele sentimente. Cât de negative sau cât de pozitive pot fi acestea depinde, în parte, de cât de conștienți suntem atât a noastră, cât și a Sursei tuturor lucrurilor (Unul). Un om sarac  poate fi foarte fericit, pentru că are credință în Dumnezeu și un om bogat ar putea fi foarte trist, pentru că are încredere doar în sine. Judecata de fericirea sau tristețea pot părea relativ la individ, dar la divin atât transcende și cuprinde astfel de polarități. Nu există om condiție sau sentiment care poate exclude prezența unui omnipresent Dumnezeu. Doar propria noastră conștientizare nu poate recunoaște această prezență. Este implicit în ideea unității omniprezente a lui Dumnezeu, că Dumnezeu este sursa tuturor sentimentelor, dar nu este cuprins de nici un sentiment, oricât de emotional de preferat ca cineva să perceapă acel sentiment special. Ideea de a-L privi pe Dumnezeu ca pe o manifestare a unor particularități forță emoțională activă, fie a furiei, fie a iubirii, cu care întâlnim în mitologiile antice din Egipt și Grecia până în India, China sau Americile, de exemplu, pot fi înțelese ca o modalitate de compartimentare sentimentele lui Dumnezeu Unic într-o anumită forță sau fenomen. Pericolul a unei astfel de compartimentări este că o anumită manifestare poate tind să domine sau să întunece toate celelalte – ceea ce limitează apoi atotputernicia a Unului. Cu toate acestea, forța activă dinamică a lui Dumnezeu nu poate fi limitată la un singur sentiment, formă sau putere anume, deoarece conținutul ar fi nu mai fi expresiv al totalității lui Dumnezeu și nici al totalității lui sentimentele umane și dinamica lor internă. Dacă, ca în scripturile din atât Orientul cât și Occidentul proclamă că ființele umane reflectă Divinul Imagine (imago dei), pentru a exclude oricare dintre emoțiile noastre din tărâm a operațiunii divine este a-l diminua pe Dumnezeul în chipul căruia ne-am aflat se presupune că sunt create sau la ale căror calități suntem cumva participanți. Asta echivalează cu blasfemie după orice standard teologic. În consecință, dacă credem că Dumnezeu este Unul și sursa unică a tuturor sentimente, trebuie să ne reexaminăm înțelegerea divinității pentru a nu reduce pe Dumnezeu într-un anumit sentiment plăcut sau punitiv. A face deci ar presupune că ar trebui să existe cineva sau altceva ca sursă a sentimentelor „inacceptabile” sau „nesfinte”. Dualismul Acela ar fi o contradicție a logicii fundamentale atotputerniciei, omniprezența și omnisciența Unului.

 

Nu este neobișnuit în istoria umanității pentru un anumit grup de oameni de fundal religios sau rasial asemănător pentru a pretinde pe Dumnezeu și mila divină sau privilegii pentru ei înșiși. Forma unei astfel de revendicări poate varia, dar în rezultatul final, ele sunt folosite pentru a justifica aroganța unei națiuni alţii afirmând că voinţa lui Dumnezeu este cea care i-a ales din între toate popoarele să domine alte naţiuni sau grupuri. Cei care insistă asupra unor astfel de afirmații pot chiar să citeze selectiv scriptura ca „text probă” pentru a susține afirmația lor, dar în general ignoră spiritul mesajului lui Dumnezeu în care dreptatea și milostenia înlocuiesc identitate rasiala sau nationala. Exemple de astfel de reducționism selective poate fi găsit în practica tuturor religiilor majore ale lumii, fie Hinduism, budism, iudaism, creștinism sau islam. Nivelul de importanța unui astfel de reducționism pentru un anumit sistem de credințe variază mai mult în grad decât în substanţă. Fenomenul pare a fi larg răspândit de-a lungul istoriei.

 

Pentru a descoperi eroarea unei astfel de abordări, trebuie să ne uităm la patru probleme asociate cu acest tip de reducționism:

 

1. Esența mesajelor lui Dumnezeu se învârte în jurul dreptății și fapte bune. A vorbi despre Dumnezeu ca pe un Dumnezeu care favorizează oamenii doar pentru că de origine rasială sau religioasă în sine este o contradicție directă a spiritul unitar al soliilor lui Dumnezeu.
2. Istoria arată că nu există popoare nevinovate sau vinovate. O natiune care pare să se supună lui Dumnezeu la un moment dat, poate părea să nu se supună lui la altul, si vis versa. Există un risc aproape inevitabil de părtinire culturală în relativism de a discerne care ar putea fi voința lui Dumnezeu, spre deosebire de voință a unei persoane sau a unui grup individual.
3. Dumnezeu nu se ocupă de oameni doar ca o sumă colectivă, ci poate trata cu fiecare dintre noi în mod individual, de unde o astfel de grupare (adică după rasă sau trib) ignoră capacitatea lui Dumnezeu de a ști cine este sincer și cine nu în fiecare națiune și răspundeți-le în consecință.
4. Când vorbim despre Dumnezeu, uităm adesea că ne referim la Dumnezeul lui fiecare dintre noi. Dumnezeu este cel care dă formă, rasă și culoare și, prin urmare nu se poate lua culoarea sau rasa drept criteriu de distincție între oameni „evlavioși” și „neevlavioși”. Cu atât mai puțin putem face asta în numele acel Dumnezeu Universal!
5. Trebuie să înțelegem asta, indiferent de ce simțim despre noi înșine sau altora, nu putem impune lui Dumnezeu înţelegerea noastră limitată, pentru că Numai Dumnezeu este Judecătorul suprem. De altfel, pretinsele legi ale inevitabila responsabilitate cosmică sugerează că o zi a judecății poate

să fie necesar, dar pe care nici un om sau un grup nu are dreptul să-l ofere judecata supremă a altora, pentru că toți avem trăsături date de Dumnezeu.

 

Reducerea de gen

 

O altă idee creată de om despre Unul este să-L privești pe Dumnezeu prin prisma lui propria noastră clasificare de gen a lucrurilor. Indiferent de cât de normal o astfel de etichetare a lucrurilor poate părea și este, de fapt, inevitabil pentru unii limbi, trebuie să admitem că o asemenea descriere a Unului tinde pentru a atribui limitări și caracteristici de gen uman la final sursa de viata. Mai mult decât atât, reducționismul legat de gen poate înstrăina celălalt sex de la Dumnezeu, pentru că implică preferință sau superioritate de un anumit gen. În triumviratul occidental al Abrahamicului

religiile în special, referirile la Dumnezeu au fost în mod traditional aproape exclusiv masculin și paternalist, provocând documentabil dezechilibre. Este interesant de observat că în cazul răspândirii

Budism, creștinism și islam, fiecare fondator era considerat radical, în parte, pentru că predarea lui era atât de gen, cât și de orb de clasă. Care pot contează bine răspândirea rapidă a fiecărei tradiții dincolo de granite a țării sale de origine, demonstrând percepția societății despre o necessitate alternativă la șovinismul masculin care predomina la acea vreme. Aceasta este mai puțin central în unele tradiții asiatice, unde este fiecare imagine masculină a zeității contracarată de o imagine feminină ca consoartă. În istoria recentă, catalogarea pe Unul ca fiind masculin a avut de înțeles a provocat o multitudine de cărți ale autoarelor de sex feminin, din toate categoriileviața și din perspective diferite, care au încercat să repare acest bărbat prejudecăți prin complacerea unui tip opus de reducționism de gen. Dumnezeu este descrisă de unii ca o zeiță blândă și frumoasă, în contrast puternic la imaginile foarte masculine și adesea belicoase ale zeității care au atât de des a predominat în Occident.23 Deşi unele astfel de încercări pot fi vinovate de chiar dezechilibrul pe care intenționează să-l repare, este, totuși, fără îndoială sănătos pentru noi toți să fim mai sensibili la faptul că orice gen atribuirea la Unul este, în cel mai bun caz, un mijloc de exprimare a unei emoții abordare a experienței unitive. Dacă un asemenea limbaj nu reușește să ne conducă la Unul, nu mai este de ajutor și nu trebuie considerat un sacrosanct expresie fie a adevărului istoric, fie a adevărului teologic. Dumnezeu este, prin definiție, dincolo de gen sau formă, dar ne poate deveni cunoscut prin ambele. Reducționismul prin atribuirea unui sex exclusiv Ultimatei încalcă egalitatea creaţiei şi îl face pe Cel mai accesibil unui grup decât un alt. Pentru a-L înțelege pe Dumnezeu, trebuie să învățăm să ne disociem Cel dintr-un anumit gen, chiar dacă am putea continua să folosim terminologie specifică genului din motive culturale sau lingvistice.

 

 

Reductionism lingvistic

 

Un alt tip de reducționism este cauzat de modul în care oamenii să comunice idei și sentimente unul altuia prin vizual și sonor simbolism. În orice context, fiecare sistem lingvistic are al său limitări, dar acest sistem inerent limitat este folosit pentru a explica adevărul nelimitat al Unului. Dacă mintea noastră nu poate înțelege vastitatea a universului, viteza luminii sau cât de mic este un atom, cum se poate sistemele noastre de comunicare, care sunt supuse minții, oferă cuvinte adecvat descriptive referitoare la sursa acestor elemente a existentei. Dacă uneori avem o problemă cu cuvintele când noi încercați să descrieți un eveniment sau un fenomen pe care l-am văzut, cum se poate aceleași cuvinte să fie folosite pentru a descrie o experiență pe care am putea-o avea cu sursa tuturor fenomenelor? Cuvintele sunt construite împreună pentru a descrie atât realitatea obiectivă, cât și cea subiectivă. Ei pot uneori motivează sentimentele, dar capacitatea lor de a face acest lucru depinde de receptivitate a ascultătorilor. Din cauza acestor limitări, experiența Unul continuă să fie unul personal și, în multe privințe, evaziv Descriere. Un aforism dintr-un text filozofic indian numit Shiva Sutra, (Sutra IV), recunoaște atât limitările, cât și puterea a limbajului pentru a ne modela experiența: „Este puterea neînțeleasă inerente literelor alfabetului care este matricea întregii existenţe”. Scripturile din aproape toate religiile majore ale lumii conțin un rezumat a experiențelor cu Unul. Când o ființă umană este curioasă, umilă, sau suficient de flămând să-și caute sursa existenței, acestea Scripturile servesc ca un bazin de informații pentru a învăța cum să ajungem la Dumnezeu. Preferințele culturale sunt cu siguranță acolo, dar faptul că sursa acestora Scripturile sunt aceleași. Unul îi va aduce întotdeauna pe credincioși la un comun sol. La sosirea la acea sursă, diferențele culturale dispar, sau devin neclare și limbajul potrivit pentru a exprima asta experiența nu numai că devine asemănătoare, dar și stârnește sentimente similar de iubire și bucurie în toți cei care o împărtășesc. Un credincios creștin va face treptat descoperi că are multe în comun cu un călugăr hindus sau cu un musulman credincios inspirat de Coran. Limbă care făcea parte din cultural

dezbinarea poate deveni atunci o forță unificatoare, iar credincioșii sunt clasificați acum nu după culturile, rasele sau chiar locurile lor în timp, ci după lor capacitatea de a folosi fondul scriptural comun pentru a spori experiența  apropiindu-se de Unul. În acest sens, cultura contextuală poate rămâne o barieră pentru toți, cu excepți pentru cei care au evoluat până la punctul de a fi dispuși să transcende barierele care îl limitează pe Unul la o singură limbă, rasă sau cultură preferinţă. Rumi, marele sufit, a spus odată: „Drumurile sunt diferite, scopul este unul singur. … Când oamenii vin acolo, toate certuri, diferențe sau disputele care au avut loc de-a lungul drumului sunt rezolvate. Cei care strigau unul pe celălalt pe parcurs „ai greșit” sau „ești un necredincios” uita orice diferență atunci când vin, pentru că acolo, toate inimile sunt înăuntru

 

GĂSIREA FIRULUI COMUN

 

Ceea ce tocmai am scris se referă în principal cu ceea ce Dumnezeu nu este, dar face nu se ocupă cu adevărat de ceea ce ar putea fi Dumnezeu. În acest sens ar trebui să fim capabil, până acum, să excludă ideile rigide legate cultural ale Unului. Dacă asta este În acest caz, ar trebui să începem căutarea unui teren comun din scripturi scrierea în sine, având în vedere două linii directoare: Primul este că colecția de citate trebuie să alegem din cât mai multe scripturi nu ar trebui să fie restrictiv pentru anumite persoane, interval de timp, localitate sau pentru asta contează, istoria. Adică trebuie să aibă un apel universal și aplicabilitate. A doua orientare, împreună cu prima, subliniază faptul că

oamenii de tradiții și culturi diferite ar trebui să poată ajunge înțelegeri similare ale sursei, pentru că dacă Dumnezeu este de fapt Unul, atunci, logic, descrierile divinității în scripturile lumii ar trebui ne conduc în esență la o înțelegere similară, în ciuda faptului că uneori suntem formulate în terminologie specifică culturală. În cele ce urmează vom aplica aceste două linii directoare în selectarea textelor din scripturile diferitelor religii mondiale pentru a arăta asta, indiferent de cât de mult a căzut o anumită religie/cultură în reducționism, acoloeste încă o șansă de a realiza o înțelegere unitară a sursei din fiecare religie majoră a lumii de astăzi. Fie că vorbim despre zoroastrism, hinduism, taoism, Budism, iudaism, creștinism sau cel mai tânăr dintre major religii, islamul (600 e.n.), conceptul de O ființă supremă sau Înalt Dumnezeu,25 ar putea ajuta la reducerea tensiunilor religioase26 dacă ar fi introdus generic. Următoarele citate despre natura de bază a lui Dumnezeu s-au îmbrățișat de diferiți profeți în total distincte istorice și geografice setările, ar trebui să ne facă să fim mai atenți la comunitatea în bază descrierea unei puteri formative și integratoare globale.  Obiectivul aici este de a arăta posibilitatea ca diferite popoare să ajungă la o înțelegere similară a lui Dumnezeu într-un mod care ne poate ajuta să depășim totul feluri de reducționism. Dacă o astfel de abordare ar fi acceptată, credeți în Unul ar putea deveni atunci un factor unificator, mai degrabă unul divizor. În zoroastrism citim că numele creatorului este Ahura Mazda sau Ohrmazd. Bazat pe scripturile zoroastriene, El este Supremul Unu. El este auto-creat, Omniscient, Omniprezent, Sfânt, Invizibil și dincolo de conceptualizarea umană.27 În hinduism, numele hinduși pe care îl dau acelei realități supreme, car este pentru totdeauna fără formă și dincolo de definiție, este Brahman, care înseamnă în limba sanscrită, „a respira” și „a fi mare” în același timp. Conform religiei hinduse, realitatea absolută este concepută ca prezența eternă a Ființei pure. Toți diferiții „zei” reprezintă moduri ale acestei realități unice; în spatele oricărei multiplicităţi există întotdeauna

care stă la baza unității indivizibile și eterne a tuturor lucrurilor. Autorii de Upanishadele au continuat să conceapă Brahman ca putere sacra care controlează întreaga lume. În plus, Brahman este sursa din pe care fiecare lucru izvorăște și legătura care ține toate lucrurile împreună. Budismul nu pune atât de mult accent pe ideea de credință, preferând o abordare try-it-and-see a observaţiei empirice. Totuşi noi poate urmări ideea Conștiinței Unice dincolo de orice nume și formă care este atât sursa cât și scopul existenței umane într-o declarație de Buddha adepților săi: „Există, o, călugări, un nenăscut, neoriginat, neformat, necreat. Pentru dacă nu ar exista acest nenăscut, neoriginat, neformat, necreat, acolo nu ar fi nicio scăpare posibilă de la cei născut, originar, format, creat. Dar pentru că, monahi, există acest nenăscut, neoriginat, neformat, necreat, o evadare este posibilă din cei născut, originar, format, creat.”

 

În iudaism, credința în unitatea Creatorului este ceea ce i-au distins pe evrei de vecinii lor, înainte de apariția Creștinismul și Islamul. Psalmul 139 afirmă că nu există loc în care să putem fii, în viață sau în moarte, acolo unde Dumnezeul Unic nu este prezent. Chiar și ebraica Cuvântul pentru Dumnezeu, El, înseamnă „Unul”. Pentru alte popoare mediteraneene, fiecare putere majoră a naturii era o zeitate distinctă, în timp ce, în Tora, natura în întregime a fost creată de și sub suveranitatea Domnului al tuturor ființelor, Unul Dumnezeu al tuturor, sau Iahve. Însuși numele, Iahve, este o expresie a ființei nelimitate- ca atât un substantiv, cât și un verb care exprimă esența divină nemodificată. Semnificația monoteismului adus de iudaism constă în focalizarea pe care o oferă viața. Dacă Iahve (Dumnezeu) este acela căruia se dăruiește cu totul, apoi să aibă mai mult de unul Dumnezeu trebuie să trăiască o viață divizată și diminuată. Unitatea Creatorului apare în mod viu în întreaga evreiască scriptura, de exemplu: Ascultă, Israele: Unul este Domnul Dumnezeul nostru.” (Deuteronom 6:4) …ca să cunoașteți și să Mă credeți și să înțelegeți  înaintea Mea nu a fost Dumnezeu, nici nu va fi după mine. 1, chiar 1, sunt Domnul; iar lângă Mine nu este mântuitor. (Isaia 43:10-1 I) Aspectul dominant al acestui Dumnezeu al tuturor este evident în Psalmi, ca Dumnezeu este Unicul Domn al tuturor ființelor, care constituie și sursa atât iubirea supremă, cât și mânia corectivă supremă, din care toate sentimentele primăverii omului: „Ieșirea Lui provine de la capătul cerurilor și circuitul său

până la sfârşitul ei; şi nimic nu este ascuns din inima lui. Legea Domnului este desăvârșită, convertește sufletul: mărturia lui Domnul este sigur, făcând înțelepți pe cei simpli: legile Domnului sunt drepte, veselind inima: porunca Domnului este curata, luminatoare ochii: frica de Domnul este curată, veşnic: judecăţile ale Domnului sunt adevărați și drepți cu totul. Mai multe de dorit sunt ei decât aurul, da, decât mult aur fin: de asemenea, mai dulce decât mierea și fagurele. Mai mult decât atât, prin ele slujitorul tău este avertizat: și pentru păstrarea lor acolo este o mare recompensă. Cine îi poate înțelege greșelile? Curățește-mă de greșelile secrete. Ferește-te și pe robul tău de păcate de înfățișare; să nu aibă stăpânire peste mine; atunci va ei sunt neprihăniți, iar eu voi fi nevinovat de marea nelegiuire. Să fie cuvintele gurii mele și meditația inimii mele plăcut înaintea Ta, Doamne, puterea mea și izbăvitorul meu”.33

 

În creștinism, care a ajuns să sublinieze și să confirme Unitatea articulat mai întâi în Legea lui Moise, continuăm să vedem un Dumnezeu singular. În cuvintele lui Isus ni se spune să luăm Unitatea drept numărul unu prioritate atunci când te apropii de Dumnezeu. Iar Iisus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile este acesta: „Ascultă, Israele: Unul este Domnul Dumnezeul nostru și să-i iubești.

Doamne, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu toată mintea și cu toată ființa ta”. Iar a doua este asemănătoare cu aceasta: „Să iubești aproapele tău ca pe tine însuți”. De acestea două atârnă toată Legea și Profeții. (Marcu 12:29) … Știm că un idol nu este nimic în lume și că există niciun alt Dumnezeu decât Unul. (I Corinteni 8:4) Credința creștinilor în Unitatea lui Dumnezeu persistă, chiar și în ciuda modificări şi modificări conceptuale legate istoric prin teologi, cum ar fi conceptul de fiu divin al lui Isus (acceptat ca o declarație de fapt la Conciliul de la Niceea din 20 mai,

325), adăugarea Duhului Sfânt ca „a treia persoană” a lui Dumnezeu Unitatea tripartită (dezvoltată ca conceptul Sfintei Treimi în Crezul Constantinopolitan din 381), sau dăruirea lui Maria, mamalui Isus, titlul „Maica lui Dumnezeu” (dezvoltat de Sinodul de la Efes în 431 ).36 (Acest din urmă sugerează, cel puțin, un răspuns la o nevoie emoțională pentru ca un aspect feminin al divinului să complimenteze imaginea masculine ales de Biserică pentru a exprima esenţa divinităţii- dar sfidează logica de bază a unei singure Dumnezeire dincolo de orice nume și formă). Astfel de inovații istorice se pot referi mai mult la arhetipurile greco-romane decât la învățăturile inițiale ale lui Isus, dar ele nu au putut reduce intensitatea cu care mulți creștini priveau singurul Dumnezeu dominant al tuturor. Acest lucru, fără îndoială, derivă, în parte, din declarațiile fără echivoc din ambele Tora și Evangheliile avertizează împotriva abaterii de la Unitate. Literatura creștină este plină de apeluri către același Dumnezeu Unic despre care a vorbit Isus. În acest sens, următoarele sunt expresive în acest sens creștinismul esențial: „Eu sunt lumina care este deasupra tuturor. Eu sunt Totul; Totul a apărut de la mine. Și Totul a ajuns la Mine. Despica o bucată de lemn, sunt acolo; Ridică piatra și Mă vei găsi acolo” Logion 108. „Toată Slava Ție, Preaînalt, atotputernic și bun Doamne, laudă și cinste în veci și orice binecuvântare. Numai pentru Tine, cel mai sus Unu, ar trebui să se dea acestea și nimeni nu este vrednic să Te numească. Slavă Ție, Domnul meu, pentru toate făpturile Tale” Francisc de Assisi.

 

 

 

Islam

 

În Islam, cea mai tânără dintre marile religii ale lumii, găsim un foarte descriere clară a Unicului Dumnezeu al tuturor în Coran41. Implicit în Unitatea divină este o varietate nelimitată de atribute care se exprimă acea Unitate. Nici o singură pagină din Coran nu este lăsată fără să spună cititor un atribut sau un nume al Dumnezeului Unic. Următoarele sunt exemple despre cum este prezentată Unitatea în relație la dominaţia totală a lui Dumnezeu.  „El este Dumnezeu în afară de care nu există alt dumnezeu;  Cunoscătorul tuturor lucrurilor; El este Cel Milostiv, Cel Mai Milostiv. El este Dumnezeu în afară de care nu există alt dumnezeu, Suveranul, Sfântul Unul, Izvorul Păcii, Dătătorul de Credință, Dominantul, Înălțatul în Putere, Irezistibilul, Supremul! Slavă lui Dumnezeu! (Sunt este El) deasupra a ceea ce ei asociază cu el. El este Dumnezeu Creatorul, Evolutorul, Dăruitor de Forme. Lui sunt atributele perfectiunii. Orice este în ceruri și pe pământ Își declară Slava, căci numai El este Atotputernicul, cu adevărat înțelept”.42 Legătura oamenilor cu Unul este subliniată încă din stadiul initial de creație a vieții, prin dobândirea treptată a cunoașterii, și dezvoltarea procesului de învățare în sine. Primele cinci versete revelate ale Coranului spun:

• Citește: În numele Domnului tău care a creat
• Omul creat dintr-un cheag
• Și Domnul tău este Cel Preaînalt
• Cel ce a predat cu stiloul
• I-a învățat pe om ceea ce nu știa

Sensul pur al Unității poate fi găsit în capitolul 112: Spune: El este Dumnezeu, Unul! Dumnezeu, absolutul etern, El nu a născut, nici nu a fost născut. Și nu este nimeni asemănător cu El. Mai mult, credinciosul în Unicul Dumnezeu unic al tuturor a fost protejat în întregul Coran de la posibila digresiune prin numeroase versete care respinge orice fel de reducționism. Versuri precum: „Și El nu vă cere să luați îngeri și profeți așa cum ar face Domnii El ți-a ordonat apoi să acoperi adevărul după ce te-a călăuzit către credință?” Unitatea lui Dumnezeu în afara religiilor din Orientul Mijlociu Credința în această putere unitară nu este doar un fenomen din Orientul Mijlociu, pentru că Unul este urmăribil în alte religii din afara Orientului Mijlociu. Chiar și în religiile indigene din America de Nord, a căror dezvoltare a fost deconectat geografic de restul lumii, observăm prezența aceleiași idei despre Creatorul Unic. Următoarele sunt câteva exemple din scripturile native americane: „Sfinte, învață-ne iubirea, compasiunea și cinstea, ca să ne vindecăm pământul și se vindecă unii pe alții. O, Duh Mare, al Cărui glas vorbește în vânturi, iar în copacii, a căror suflare dă viață întregii lumi, ascultă creatura ta. Sunt mic și slab. Am nevoie de tine. Am nevoie de înțelepciunea ta. Lasă-mă să merg în frumusețe. Fă-mi mâinile să atingă toate lucrurile pe care le ai făcut cu dragoste și ajută-mi urechile să-ți audă vocea în orice lucru. Fă-mă înțelept, ca să înțeleg învățătura sfântă pe care o ai

predat. Ajută-mă să învăț lecțiile ascunse în fiecare frunză și fiecare piatră.” În mod logic, ar trebui să concluzionăm din asemănările clare dintre aceste mesaje că trebuie să existe o sursă comună pentru ei, pentru că ele apar la sute de ani una de alta și în diferite zone geografice setări. Mai mult decât atât, asemenea asemănări stau mărturie pentru noi că Creatorul nu a favorizat o națiune în detrimentul alteia, pentru că este urmăribil într-un mod similar în toate culturile.

 

 

Discutie si concluzie

 

În acest eseu am explorat o serie de limitări create de om  accesibilitatea Unicului Dumnezeu Suprem**, sursa a tot ceea ce există atât în lumea materiei, cât și a spiritului. Fiecare dintre aceste constructe umane poate declanșa o experiență a adevărului suprem din spatele creației, totuși Nu se poate limita logic la niciuna dintre ele. Mai mult, atunci când constructul este confundat cu obiectul său, mai degrabă decât să declanșeze o experiență a divinului poate declanșa o întărire a limitării- antiteza a experienţei unitive pe care divinul o reprezintă. Din păcate, social, factorii politici și economici conspiră adesea pentru a sprijini și proteja aceste limitări, făcându-le din punct de vedere cultural mai greu de înlăturat.

 

Se pare că ființele umane de-a lungul istoriei continuă să încerce diverse mijloace de a crea căi către Dumnezeu. Aceasta poate fi o dovadă a ceea ce unii oameni de știință numesc acum „neuroteologie” – presupunând că, ca specie, noi sunt intrinsec cablate pentru a căuta experiență transcendentă. Maiorul nostrum capcana este că avem tendința să presupunem că, dacă nu trecem prin asta sau acea poartă a planului uman, de fapt atingerea lui Dumnezeu este imposibilă. Al nostrum eroarea fundamentală se află în confuzia noastră dintre practicile exterioare cu cele interioare imperative, căci experiența Unului este în mod esențial și inevitabil intern, deși poate fi împărtășit și experimentat de mulți. Ne-ar fi util să ne amintim etimologia cuvântului „religie”. Provine din latină, religare- a lega sau conecta din nou. Implicația este clar că a existat o conștiință primordială, unitivă din care noi au fost tăiate, dar pe care suntem capabili în mod înnăscut să le recâștigăm. Această experiență unitivă este însăși esența căutării omenirii pentru ambele pace și sens în viață. Religia este atunci atât scopul reunirii, și, corect practicate, mijloacele prin care se realizează acea reuniune. Aceasta** Am luat ideea de credință într-un fel de creator sau prim principiu drept una dintre presupuneri a cercetării. Abordează cauza principală a suferinței umane și antidotul acesteia. În Șaivismul Kashmir, una dintre marile tradiții filozofice ale Subcontinentul indian, se pretinde că toată suferința umană derivă din cinci suferințe fundamentale. Primul este că uităm că adevărata noastră natură derivă din prezența care locuiește a Unului. Acea uitare duce apoi să ne identificăm cu limitarea, care, la rândul său, ne conduce la balansoarul atracțiilor și aversiunilor, culminând cu atașamentul nostru extrem. Pentru corpurile noastre ca suma a ceea ce suntem și frica noastră la fel de extremă de moartea ei. Antidotul la aceste suferințe necesită systematic deconstruind acele atașamente și revenind la Sursă – Unul. Adevăratul scop al religiei, prin definiție etimologică, este să ne ajute să facem dreptate acea. În măsura în care orice practică sau credință realizează o astfel de unitivă conștientizare, este bine și bine. De prea multe ori, însă, am văzut cum atât practica cât și credința pot frustra experiența unitivă și de fapt promovează exclusivitatea și diviziunea. Radicalismul religios și îngustia de minte în toate religiile se manifestă înclinaţia umană de a monopoliza pe Cel nelimitat. Religia însăși apoi devine un idol fals. Religia poate deveni prea ușor un fel de etichetă pentru care credinciosul ar putea fi dispus să moară, fără măcar mergând la bătaia de a afla dacă lui sau ei etichetă pentru alții religiile sau credințele oamenilor au orice legătură cu adevărul sau cu faptele. Dar asta nu este adevărata practică a religiei care leagă individul de Unul, cu atât mai puțin aproapele sau pe sine, în armonie și pace. Este mai degrabă, o abordare prea familiară a Celui pe care istoria l-a arătat din plin va genera doar prejudecăți, frică și violență care pot instiga la politică conflicte de tot felul. Prin urmare, trebuie să acționăm, prin toate mijloacele posibile, pentru a le elimina bariere în calea înțelegerii noastre, astfel încât oamenii de diferite culturi și rasele pot împărtăși o credință comună într-un Dumnezeu unitor, atotcuprinzător pe care le putem urmări și recunoaște în religiile lumii. Pentru mulți care s-ar putea uneori să se îndoiască de cei adesea exclusivi și chiar intoleranți pronunţări ale clerului sau ale religiosului profesional, dar care au instinctiv încredere într-o realitate superioară la care tânjesc să ajungă experimentați și înțelegeți mai pe deplin, o abordare mai incluzivă – așa ca cel susținut în această lucrare- este în mod clar necesar. Un astfel de inclusive abordarea ar promova cu siguranță nu numai mai multă toleranță pentru cei mulți care caută, dar chiar și pentru acei indivizi sinceri, dar limitati, frică să privească dincolo de limitele și confortul tradițiilor lor primite să îmbrățișează Întregul. Scopul nostru poate fi un vis, dar o ordine mondială interdependentă globală aspiră să depășească moștenirea eșecurilor comunismului și a noilor dictaturile capitaliste*** nu-și permit să respingă visul spiritual interconectarea şi respectul reciproc al re ligoanele ca mijloc primar de construirea de poduri culturale, dacă vrem să fim fideli apelului nostru pentru lume pace. Din această perspectivă scopul, deși multidimensional, trebuie să fie realizabile, dacă vrem să luăm pe cuvânt scripturile lumii că pacea este o parte integrantă a planului divin și expresia voința Aceluia în care suntem toți participanți. Nici un iubitor nici un Dumnezeu atotputernic nu ne-ar cere ceva ce era fundamental imposibil. Este de datoria noastră tuturor să căutăm în mod active pace, atât în noi, cât și unul cu celălalt. Transcendere religioasă barierele este un loc bun pentru a începe. *** Expresia este împrumutată din titlul ultimei cărți a lui Mancur Olson -2000- în care el conturează o strategie de dezvoltare bazată pe „guvernarea de creștere a pieței” care să fie o alternativă la argumentarea pieţei sau guvernamentale. Olson, Mancur. Putere și prosperitate: depășirea comunismului și dictaturile capitaliste. New York: Cartea de bază. 2000.

 

 

NOTE

1.În domeniul comunicațiilor Samuel Morse a demonstrat telegrafia în 1844. După șase ani, a început primul proces cu cablare a lumii de ingineri britanici de peste Canalul Mânecii. În 1858, primul cablu peste Atlantic a fost așezat. La 16 august a aceluiaşi an, Regina Victoria a trimis un mesaj de o sută de cuvinte președintelui James Buchanan. A fost foarte lent și nesigur din punct de vedere cronic, dar încercările a continuat, îmbunătățind cablarea din cupru. Din anii 1850 până la sateliți a preluat peste un secol mai târziu, firele de cupru transportau cea mai mare parte a internaționalului comunicatii. Ideea de a folosi fire pentru a conecta lumea a devenit mai util după dezvoltarea domeniului cablajului cu fibră optică şi fascicul laser. În zonele în care cablarea este dificilă, rețelele wireless sunt umplerea golului.

2.Allen, Thomas. „Viitorul cheamă”, National Geographic.

decembrie 2001, p. 76 – 83.

Ipoteza de bază aici este că creșterea schimbului între fiinţele umane din culturi diferite vor avea ca rezultat automat o creșterea schimbului de idei și opinii despre religiile lumii. În cele mai multe cazuri, un astfel de proces de schimb nu este intenționat, ci este un produs secundar a schimburilor în alte domenii. În domeniul schimbului de idei religioase și vizualizări, creșterea continuă a numărului de site-uri web care încearcă explicați tot felul de religii practicate în lume astăzi sunt importante indicator al validității unei astfel de ipoteze.

 3.În procesul încercării de a dezvolta un astfel de criteriu definitoriu, vom face o mentiune să nu ia existența unui creator conștient ca pe ceva ce trebuie dovedit, ci ca o presupunere. Pentru o justificare științifică modernă pentru aceasta vezi, de exemplu: Glynn, Patrick. Dumnezeu, Dovada: Reconcilierea lui credință și rațiune într-o lume post-seculară. Roseville: Prima Publishing,

1997 și Behe, Michael J., Darwin’s Black Box. New York: Touchstone,

1996.. Behe arată că ştiinţa modernă a vieţii la nivel molecular și prin nenumărate experimente în care proteinele au fost purificate, gene clonate, micrografii electronice luate, celule cultivate acolo au venit a număr clar de semne care susțin într-un mod neambiguu ideea de „design” din spatele lumii în care trăim. (vezi pp. 233 – 247).

Este logic că, dacă Dumnezeu este Unul, atunci El trebuie să fie asemănător

cultelor.

4.Unele dintre întrebările de bază puse permanent la nivel individual,indiferent de rasă sau cultură, includ: De unde am venit?, De ce eu sunt aici?, De ce sufăr? și, Unde mă duc? Stiglitz, Iosif. Fă ca globalizarea să funcționeze. Londra: Pinguin Cărți. 2006. p8

5.Pentru o discuție a argumentului că creșterea actuală și industrială

optimizarea comerțului internațional nu va genera neapărat creșterea armonie și înțelegere, vezi al doilea capitol al cărții Die Globalisierungsfalle de Martin, Hans – Peter și Harald Schumann.

1996 Tipărit de Rowohlt Velag Gmbh (Tradus în arabă).

Idei care l-ar reduce pe Dumnezeu la o anumită cultură, loc, oameni sau, pentru contează orice lucru care poate face conceptul despre Dumnezeu să fie relative mai degrabă decât absolută.

De exemplu, în 304 e.n., cu doar 17 ani înainte ca creștinismul să devină religie de stat a Imperiului Roman, un om zeu s-a născut în mod miraculous la 25 decembrie. Salvatorul persan Mithras a fost numit „Protector al Imperiului”. Mitraismul „s-a răspândit foarte rapid în întreaga romană Imperiul în secolul I d.Hr. La apogeul popularității sale în al treilea secolul a fost practicat de la o parte la alta a Imperiului.” A se vedea Misterele lui Isus de Timothy Freke și Peter Gandy. New York,

Three River Press 1999, p233.

10 Smith, Houston, Religiile lumii: un ghid pentru tradiția noastră înțelepciunii.

(4 ed.). New York: HarperCollins. 1994 p. 246.

11 Din perspectiva științei secolului XX, rasa umană știe până acum că suntem ființe foarte mici pe o planetă foarte mică într-o vastă univers care este în continuă expansiune. Întreaga rasă umană este

de fapt prea slab pentru a participa, sub orice formă sau formă, la creație proces sau management al universului. Cu toate acestea, mințile și inimile noastre sunt stabilite să realizezi cu un „Oh!’’ cât de fantastică este viteza luminii, cât de mare este universul și cât de mic este un atom, printre multe alte lucruri care ne uimesc.

12 Yahya, H., Miracolul atomului, publicarea Ta-Ha:

Londra, 1999, p. 50.

13 Enciclopedia Britannica. 1990. vezi: Învățătura lui Buddha

Gautama, p. 275.

14 Printre multele nume ale Unicului Dumnezeu în Islam este cel care referi la Dumnezeu ca TIMPUL. În acest sens, Dumnezeu nu este relativ la timp.

15 Un exemplu poate fi găsit în Coran. Coranul spune:

Cei care cred în (Coran) și cei care îi urmează pe evrei scripturile și susținătorii lui Isus și ai Sabei și oricine crede în Allah (Unul Dumnezeu) și în Ziua de Apoi și lucrează dreptatea, vor avea răsplata lor la Domnul lor: asupra lor nu va fi frică, nici se vor întrista. (Traducerea sensului Coranului. Capitolul 2, versetul

62).

16 Pentru o colecție de astfel de semne și simboluri și cum diferă ele de la cultură la cultură, vezi Mitford, Miranda Bruce, Sign and Symbols: Mii de semne și simboluri din întreaga lume, New York, DK Publishing, 1996. Trebuie să admitem că multe dintre aceste simboluri sunt limitate cultural, în sensul că sunt lipsite de sens din context cultural în care au crescut, de unde reducţionismul lor când

privite din afara acelei culturi.

17 Ferris, Timothy, The Shebang: A State of the Universe Report.

Berkley, Simon și Schuster, 1998, pp. 40-45 și 245.

18 Yahya, H., Miracolul atomului, Editura Ta-Ha: Londra,

1999, P 50-51.

19 Unlu, S., „Sinergie și complementarități în univers”, The Fountain Journal, ianuarie 2001, Volumul 3 Nr. 33. pp 6 – 9.

20 Tragedia încercării de a forța oamenii să se supună părerii lui Biserica Catolică a ajuns la punctul de a arde de vii oamenii; “în Decembrie 1554 au fost stabilite trei statute vechi împotriva ereziei… primul dintre protestanți, John Roger, a fost ars la Smithfield. În cursul următorilor trei ani și jumătate, aproape 300 de oameni, mare și jos, bogați și săraci, au fost arși ca eretici protestanți”. Acest tip de represaliile împotriva rivalilor ideologici nu s-au limitat la Marea Britanie. În Spania și Franța, mai mulți oameni au fost arși de vii. Vezi: Chadwick, Owen, The Reforma, Londra, Penguin Books, 1972, pp 125 – 127.

21 Vezi, de exemplu, Philips, Kevin, American Theocracy: Politica religiei radicale, a petrolului și a banilor împrumutați.

21st Century, Londra, Penguin Books, 2006, pagina: IX. Scriitorul discută în principal despre modul în care George W. Bush se considera că vorbește în numele lui Dumnezeu. A se vedea în special pagina xxxiii: George W. Bush: Teocratul-șef. Cu toate acestea, în societățile mai puțin dezvoltate, cum ar fi Arabia Saudită Arabia, folosirea lui Dumnezeu pentru a servi interesului politic este mult mai des

punând în pericol discursul public în ansamblu. 22 Pottenger, John 2007, Reaping the Whirlwind: Liberal Democracy

și Axa Religioasă. Washington DC: Georgetown University Press,

p 128

23 Vezi de exemplu: Telesco, Patricia, zeița din buzunarul meu: vrăji simple, Farmece, poțiuni și cântări pentru a obține tot ce îți dorești. New York: Harper Collins Publishers, Incorporated, 1998. Bolen, Jean Shinoda, Zeițe în fiecare femeie: o nouă psihologie of Women, New York, Harper Collins Publishers, Incorporated, 1985. de Grandis, Francesca, Fii o zeiță! Un ghid pentru Vrăji celtice și înțelepciune pentru auto-vindecare, prosperitate și Great Sex, New York, Harper San Francisco, 1998

Mascetti, Manuela Dunn și Roger Woolger, Zeițe: mitologie și Simbolurile zeiței, 1998.

24 Harvey, Andrew, The Essential Mystics, Harper San Francisco,

1996. p 1

25 Enciclopedia Britannica. Versiunea digitală 2002. Caută pe Dumnezeu cel Înalt

26 Smith, Houston, Religiile lumii: un ghid pentru tradiția noastră înțelepciunii.

4ed. , New York: Harper Collins. 1994.

27 Yasna (titlul scripturii zoroastriene) nr. 4.7, 29.4, 31.13, Yasht

1.7, 1.8, 1.12, 1.13-14 Videvdat nr. 2.1 și 19.20. (Yasna, Yasht și Videvdat sunt câteva dintre numele scripturii zoroastriene) citate din: Nigosian, S.A. Credința zoroastriană: tradiție și cercetare modernă.

1993. Montreal: McGill-Queen’s University Press P: 70-73

28 Harvey, Andrew. Misticii esențiali, hinduismul: calea

Prezență, Harper San Francisco, 1996. p. 35.

29 Fenton, John, Hein, Reynolds, Miller și Nielsen, Religions of

Asia, New York, St. Martin. Presa. 1988 p. 81. 30 Reid, D., Religia japoneză, Manualul religiilor vii, Editat de John Hinnells, Penguin Books, 1991, p. 365.

31 Udana VIII, care este unul dintre principalele texte ale budismului.

32 Smith, Huston, World Religions (4ed.), New York, Harper Collins,

1994, p. 181.

33 Biblia: din Psalmul 19.

34 Armstrong, Karen, O istorie a lui Dumnezeu: Căutarea de 4000 de ani a Iudaismului, creștinismului  și islamului . Random House, New York, 1993, p

107 – 113.

35 Encyclopedia Britannica, 2002, Căutați sub „Duhul Sfânt”.

36 Brown, Barbara, A. Privire mai atentă asupra creștinismului, publicația Tawheed,

1995. p. 36.

37 Începând cu epoca Reformei protestante din secolul al XVI-lea, multe dintre denominațiunile creștine au ajuns să abroge unele dintre completările istorice ale romano-catolicilor. Printre astfel de grupuri sunt quakerii, unitarienii universaliști, creștinii de știință și Martorii lui Iehova (Hensley, Tim. Cult Appeal. În Home Life Journal. aprilie 2001, p. 25.

38 Mulți mari creștini de-a lungul istoriei au întins mâna către Unitatea lui Dumnezeu pe care Isus a subliniat-o, sfiindu-se de istoricul dogma Treimii, fără a fi nevoie să adere la un anumit confessional Punct de vedere. Printre minți atât de mari se numără teologul medieval, Meister Eckhart, teologul modern, Hans Kung, Sir Isaac Newton (1642-1727), marele matematician, Blaise Pascal (1623-1662) și Lev Tolstoi (1828-1910). (Pentru mai multe informații despre modul în care Newton, Pascal și Tolstoi au venit să respingă Trinitatea, vezi, Who’s Who in Creștinismul, de Lavinia Sherbok, Routledge, Londra, 2000, pp 218, 232 și, respectiv, 296) și, Warren Weaver (născut în 1894); vezi: țesător, Warren. 1975. în. Religions of America, Leo Rosten, ed. p.303. Printre Creștini unitari niște președinți americani despre care se știa că sunt devotați Creștinii, includ Thomas Jefferson, autorul Declarației de Independenţă.

39 Harvey, Andrew, The Essential Mystics, New York: Harper San Francisco, 1996, p. 180.

40 Citat din: Harvey, Andrew. Misticii esențiali, Harper San Francisco, 1996p 193.

41 Pentru a citi mai multe despre centralitatea Unității lui Dumnezeu în Islam, vezi de exemplu: Smith, Houston World Religions: un ghid pentru tradiția noastră de înțelepciune, New York, Harper Collins, 1994, 4ed., p. 157.

42 Traducerea sensului Coranului, capitolul 59: 22 până la 24

43 Rugăciunea tradițională a nativilor americani citată parțial din Harvey, Andrew, The Essential Mystics, Harper San Francisco, 1996, p 10

 

REFERINȚE

 

Allen, Thomas. „Viitorul cheamă.” National Geographic. decembrie 2001

Armstrong, Karen. O istorie a lui Dumnezeu: căutarea de 4000 de ani a iudaismului,

Creștinismul și Islamul. Random House, New York. 1993

Behe, Cutia neagră a lui Michael J. Darwin. New York: Touchstone, 1996.

(pag. 233 – 247).

Brown, Barbara, O privire mai atentă asupra creștinismului. Publicația Tawheed,

1995.

Bolen, Jean Shinoda, Zeițe în fiecare femeie: o nouă psihologie

A femeii. New York: HarperCollins Publishers, Incorporated, 1985.

Biblia (Versiunea King James).

Chadwick, Owen, Reforma. Londra: Penguin Books, 1972.

de Grandis, Francesca, Fii o zeiță! Un ghid pentru vrăji celtice și

Înțelepciune pentru auto-vindecare, prosperitate și sex minunat. New York: Harper

San Francisco, 1998.

Fenton, John, Hein, Reynolds, Miller și Nielsen. Religiile Asiei.

New York: St. Martin. Presa. 1988

Ferris, Timothy, The Shebang: A State of the Universe Report. Berkley:

Simon și Schuster, (1998).

Enciclopedia Britannica. Vezi mai jos: Învățătura lui Buddha

Gautama. 1990.

Freke, Timothy și Peter Gandy. Misterele lui Isus, New York,

Three River Press, 1999.

Globalization Index, revista de politică externă, Marsh/aprilie 2004 (The

copie arabă).

Glynn, Patrick, Dumnezeu Dovezile: Reconcilierea credinței și

Rațiunea într-o lume post-seculară. Roseville: Prima Publishing, 1997

Harvey, Andrew, The Essential Mystics, Harper San Francisco, 1996,

p 10

Hensley, Tim. „Cult Appeal”. Jurnal de viață acasă. aprilie 2001,

Olson, Mancur. Putere și prosperitate: depășirea comunismului și

Dictaturi capitaliste. New York: Cartea de bază. 2000

Martin, Hans Peter și Harald Schumann, Die Globalisierungsfalle.

Germania: Rowohlt Verlag Gmbh. (1996). (În limba germană,

tradus în arabă)

Mascetti, Manuela Dunn și Roger Woolger, Zeițe: mitologie

și Simbolurile Zeiței

(1998).

  Mitford, Miranda Bruce, Semne și simboluri: mii de semne și

Simboluri din întreaga lume. New York: DK Publishing, 1996

Nigosian, S.A., Credința zoroastriană: tradiție și cercetare modernă.

Montreal: McGill-Queen’s University Press, 1993.

50

Reducționism, globalizare și credință

Engleză

Pottenger, John, Reaping the Whirlwind: Liberal Democracy and the

Axa religioasă. Washington DC: Georgetown University Press. 2007.

Traducerea sensului Coranului, capitolul 59: 22 până la 24

Philips, Kevin, Teocrația americană: pericolul și politica radicalului

Religie, petrol și bani împrumutați în secolul 21. Londra:

Cărți Pinguin. (2006).

Reid, D., Japanese Religion, în: -A- Handbook of Living Religions.

Editat de John Hinnells, Penguin Books

Smith, Houston (1994). Religiile lumii. New York: HarperCollins.

Sherbok, Lavinia, Who’s Who in Christianity, Routledge: Londra. 2000.

Stiglitz, Iosif. Fă ca globalizarea să funcționeze. Londra: Penguin Books.

2006

Telesco, Patricia Goddessin My Pocket: vrăji simple, farmece, poțiuni,

și cântări pentru a obține tot ce vrei. New York: HarperCollins

Publishers, Incorporated, 1998.

Unlu, S., „Sinergie și complementarități în univers”. The

Jurnalul Fântânii. ianuarie 2001, volumul 3 nr. 33.

Weaver, Warren, în Religion of America de Leo Rosten, 1975.

Yahya, H., Miracolul atomului, Editura Ta-Ha: Londra, 1999